Prezentare

 PREZENTARE

Instruirea la distanţă, numită şi instruirea electronică, e-instruire sau e-learning, reprezintă intermedierea cunoştinţelor cu ajutorul mijloacelor media electronice şi digitale, servind astfel punerea la dispoziţie a informaţiilor, efectuarea controalelor de învăţare/însuşire şi asigurarea comunicării între cei care învaţă (audienţi) şi cei care instruiesc (formatori). Cursurile de instruire la distanţă prestate în cadrul CSIIPA sunt certificate. Formarea continuă este realizată de formatorii incluşi în Tabloul formatorilor CSIIPA. Pe lângă acești formatori, la activităţile de formare continuă se invită și formatori ocazionali, specialişti cu competenţe profesionale în anumite domenii de interes particular. (Tabloul formatorilor CSIIPA)
 
După finalizarea activității de formare, fiecărui participant îi este generat în mod electronic în sistemul informațional al CSIIPA un certificat de participare, având număr individualizat de identificare. (Lista absolvenților)
Fiecare beneficiar al Institutului poate să se înscrie la cursurile disponibile în condiţiile specificate în anunţurile periodic lansate. (înregistrare la cursuri)
Instruirea la distanţă oferă un şir de beneficii:
  • Accesibilitate. Pentru a beneficia de cursul de instruire e nevoie doar de un computer şi conexiune internet.
  • Costuri reduse. Instruirea la distanţă permite economisirea mijloacelor financiare atât ale participantului, cât şi ale instituţiei pe care o reprezintă.
  • Lipsa necesităţii de deplasare la Centrul de instruire pentru a participa cu prezenţă fizică la activitatea de formare.
  • Comoditatea gestionării timpului. Participantul decide când şi cât timp se instruieşte.
  • Toate materialele cursului de instruire la distanţă sunt mereu la îndemână şi pot fi descărcate la computer. Participantul oricând poate accesa cursul, reveni la conţinut sau prelua informaţia.
  • Cursurile de instruire la distanţă sunt certificate de către Colegiul Științific Internațional al Instanțelor Permanente de Arbitraj.
  • Posibilitatea de a comunica cu formatorul şi colegii participanţi la cursul de instruire la distanţă prin intermediul unui forum electronic închis sau e-mail.
  • Urmarea cursului electronic nu este condiţionată de o pregătire specială. În caz de necesitate, este disponibilă asistenţa tehnico-informaţională.
 

Publicatii